Stări emoţionale în preajma sărbătorilor de iarnă

Sărbătorile, în general, dar mai ales cele de iarnă, reprezintă momente importante ale anului, fiind perioade încărcate de diferite semnificaţii. Sunt perioadele în care ne amintim de cei dragi, de trecut şi de copilărie, şi chiar de noi înşine, prin accentele, fortuite, de introspecţie. Sunt perioadele cele mai lungi de pauză şi vacanţă de sărbătoare ale anului. Astfel, pierdem, pentru o vreme, contactul cu responsabilităţile serviciului, iar viaţa socială îşi reduce parcă şi ea intensitatea. Totul se pregăteşte pentru sărbătoare. Până şi natura îşi domoleşte ritmul alert al zilelor obişnuite şi, aşa cum ne-a obişnuit, ne trimite spectacolul feeric al fulgilor de nea. Se pare că nimeni şi nimic nu poate opri festinul iernii. Şi tot acum, Crăciunul ne aduce, odată cu cea mai mare sărbătoare religioasă creştină - Naşterea Domnului – un prilej unic de bucurie, pace şi linişte spirituală.

Acum, oamenii par să se schimbe, sunt mai calmi, mai darnici, mai iertători, mai zâmbitori şi plini de viaţă. Sărbătorile de iarnă înseamnă împodobirea bradului împreună cu cei dragi, mirosul gerului dar şi al bucatelor alese, colindul ce ne înveseleşte serile şi bucuria cadourilor primate şi dăruite!

Dar este, oare, această perioadă a anului, un prilej de bucurie şi entuziasm pentru toţi oamenii? Viaţa care ne înconjoară şi, uneori, realitatea din noi, ne-au dezvăluit şi faţa nevăzută a sărbătorilor. Aceasta este starea de tristeţe şi de suferinţă. Opusă stării de entuziasm şi veselie, este o stare despre care, se pare că se poate spune, în situaţia unora, că le caracterizează sărbătorile. Aceeaşi „unii” pentru care, în fiecare an, „a sărbători” nu este sinonim cu „a petrece”, ci cu „a suferi”. Dar suferinţa, paradoxal, nu are o singură faţă. Tristeţea nu se manifestă la toţi oamenii la fel. Pentru cei care nu fac parte dintre aceeia ce contribuie la creşterea incidenţei depresiei sau chiar a suicidului în perioada sărbătorilor de iarnă, tristeţea are faţă veselă. Este faţa acelora care, deşi par veseli şi fără griji, reuşesc să-şi ascundă foarte bine o stare de profundă tristeţe, „jucându-şi” parcă propria piesa tragico-comică. Astfel, pentru unii, sărbătorile de iarnă sunt o fugă veselă, către acel ceva, diferit definit de fiecare, în timp ce pentru alţii, sunt o fugă de ceva, uneori probabil mult prea vag sau greu de definit.

De ce traversează, însă, oamenii, perioada sărbătorilor de iarnă, în mod diferit?De ce, deşi peisajele şi cadrele „exterioare” sunt aceleaşi pentru noi toţi, unii nu le pot vedea? Se pare că de vină sunt „interioarele”. Stările sufleteşti, dispoziţionale, reprezentând interioarele vieţii noastre psihice, sunt reflectarea tonusului nostru afectiv fundamental, ce poate pendula între cei doi poli, ai plăcerii şi ai durerii, imprimând astfel, după caz, o tonalitate agreabilă sau dezagreabilă.

Cu alte cuvinte, deşi sub bradul împodobit ne aşteaptă o mulţime de cadouri, pe geam se întrezăreşte spectacolul feeric al artificiilor, alături de noi sunt şi ne îmbrăţişează soţul şi copiii, iar câinele savurează parcă şi el căldura căminului şi mirosul bunătăţilor în aşteptarea Naşterii Domnului, pentru unii dintre noi acest echilibru este de fapt unul aparent, armonia nu există. Capacitatea de a trăi bucuria, în mod autentic, nu reprezintă, din păcate, o însuşire sine qua non a fiecăruia. „Interioarele” unora nu sunt suficient „mobilate” afectiv. În aceste cazuri, ne regăsim în sfera largă a hipotimiilor, a acelor tulburări dispoziţionale care presupun scăderi, în diferite grade de intensitate, a tensiunilor afective. Indiferenţa afectivă, apatia şi atimia sunt acele forme ale inexpresivităţii afective, dezinteresului pentru lumea exterioară şi rezonanţei afective reduse.

Însă nu numai scăderea tensiunii afective poate determina incapacitatea de a simţi bucurie. Creşterea încărcăturii afective poate fi la fel de destabilizatoare, uneori. Apar astfel hipertimiile, între care depresia este cea mai accentuată şi profundă stare.

Originar de la latinescul „depressio” =coborâre, afundare, depresia este un fenomen psihopatologic caracterizat prin pierderea sau scăderea interesului şi dispoziţie tristă, deznădejde, lipsa speranţei, descurajare.

Când apare în apropierea sărbătorilor se poate spune că ne aflăm în prezenţa unei depresii sezoniere. Dar, de fapt, în acest caz se actualizează o stare care există în permanenţă, dar care abea acum „are curajul” să iasă la suprafaţă. Crăciunul devine o „invitaţie” la a da frâu liber suferinţei. Acum este perioada în care se actualizează, dintr-un motiv sau altul, trăirile neplăcute, triste şi ameninţătoare. Participarea afectivă, devenită exagerat negativă, se transpune în unele dintre simptomele caracteristice: lipsa interesului pentru anumite lucruri care, se pare, erau generatoare de plăcere, scăderea puterii de concentrare şi a nivelului motivaţional pentru multe activităţi obişnuite, apariţia nevoii de izolare, trăirea sentimentelor de deznădejde, descurajare, vinovăţie (chiar fără un motiv real), tristeţe profundă, oboseală şi epuizare, apariţia lacrimilor (puternic stăpânite deunăzi), scăderi sau creşteri ale apetitului alimentar însoţite de schimbări în greutate, tulburări ale somnului şi, cel mai ameninţător simptom, apariţia ideaţiei suicidare.

Iar dacă peste acest tonus negativ se mai adaugă şi motive reale de amărăciune, reţeta unor sărbători triste este garantată. Fiind un moment al bilanţului şi al evaluării, Crăciunul scoate la suprafaţă, într-un mod mai mult sau mai puţin forţat, toate nereuşitele, nemulţumirile şi neîmplinirile în plan personal sau socio-profesional. Multe sunt evenimentele de viaţă care pot genera starea de depresie. Singurătatea, prin lipsa partenerului de viaţă (dispărut sau neivit încă), problemele copiilor, părinţilor sau a altor rude, o carieră nereuşită, fără satisfacţii sau lipsa acesteia, şi încă multe altele, pot fi motive reale de tristeţe. Există persoane care reuşesc să depăşească momentele dificile, dar sunt şi persoane care nu au această capacitate.

Fiind o afecţiune sezonieră, de regulă, odată cu trecerea sărbătorilor de iarnă, depresia instalată în această perioadă se estompează treptat, până la dispariţie. În situaţiile în care, deşi freamătul şi agitaţia zilelor de sărbătoare au trecut, simptomatologia tristeţii nu s-a remis, cu siguranţă că starea depresivă s-a acutizat şi nu mai poate fi ignorată. Sunt cazurile în care depresia este mai mult decât o dispoziţie proastă de moment, mai mult decât o stare de rău care poate fi învinsă prin trezirea dorinţei de a trăi şi renaşterea speranţei. Astfel de situaţii sunt cele care necesită ajutor de specialitate. Este foarte important ca persoana care resimte simptome ale tristeţii patologice, persistente în timp, să conştientizeze acest lucru, să-l recunoască faţă de ea însăşi, să nu-l ignore. Ca şi alte afecţiuni, depresia necesită tratament, timp şi răbdare.

În funcţie de severitatea episoadelor depresive, tratamentul este bine să îmbine terapia farmacologică cu susţinerea psihologică prin psihoterapie. Pentru cazurile de intensitate medie/severă, prima fază a tratamentului este terapia medicamentoasă. Aceasta este bazată în principal pe antidepresive iar competenţa pentru stabilirea diagnosticului diferenţial şi a schemei de tratament este a medicului psihiatru. Etapă care vizează remisiunea simptomelor, chimioterapia este absolut necesară pentru continuarea cu cea de-a doua etape a tratamentului, cea psihoterapică, în competenţa psihoterapeutului. Folosirea exclusivă a psihoterapiei în astfel de cazuri nu este oportună deoarece dacă simptomatologia depresivă nu este îndepărtată, cel puţin parţial, efectele psihoterapiei nu sunt vizibile. Totodată, medicaţia trebuie combinată cu susţinere psihoterapeutică pentru efecte de lungă durată. Tipurile cele mai indicate de psihoterapie, în abordarea depresiei, sunt cele de scurtă durată (care se axează pe stabilirea raţională a unor obiective clare), de genul terapiei cognitiv-comportamentale.

Asemenea oricărei afecţiuni a echilibrului psiho-emoţional, şi în cazul stărilor depresive, consultul şi ajutorul de specialitate fac parte din igiena şi sănătatea noastră psihică. Nu ne mai putem permite să avem sentimente de jenă şi ruşine dacă ceva ne-a afectat echilibrul vieţii noastre psihice. „Sunt bolnav, deci mă tratez!” – ar trebui să fie motto-ul oricăruia dintre noi care are, la un moment dat, în viaţa sa, o perioadă de „alunecare” spre nelinişte, deznădejde, tristeţe, pierderea poftei de viaţă.