Filosofia Zen şi Psihoterapia

Motto:

„ZEN nu este o practică spirituală, ci mai mult decât atât, căci se situează dincolo de spiritual şi de material. ZEN înseamnă a-ţi concentra toată fiinţa în ceea ce faci, orice ai face.

Înseamnă A FI. Înseamnă a mânca atunci când mănânci, a merge atunci când mergi. A FI aici si acum, în orice moment.

Nu este un mijloc de a atinge un scop. Este doar ceea ce este deja, la intensitate maximă. ZEN nu serveşte la nimic anume ... Şi totuşi ...”

(Dokusho Villalba Roshi)

Întrebat odată cum vede relaţia dintre Zen şi psihoterapie, Dokusho Villalba, maestru Zen, scriitor şi filosof, fondatorul Comunităţii Budiste Soto Zen din Spania, afirma că elementul comun celor două îl reprezintă obiectivul acestora de a ajuta fiinţele să sufere mai puţin.

Potrivit adevărului universal, multe dintre cauzele durerii emoţionale îşi au originea în faptele biografice care ne-au structurat personalitatea. Acestea constituie câmpul de lucru al psihoterapiei. Conform filosofiei Zen însă, noi toţi experimentăm o durere mai profundă, care nu ţine de natura emoţională sau psihologică. Putem să o numim durere existenţială şi vine din faptul că suntem fiinţe conştiente, mai ales conştiente de propria noastră moarte. Stim că, mai devreme sau mai târziu, vom muri, aşa cum vor muri toate fiinţele pe care le iubim. Această durere vine din viciul fundamental pe care îl simţim în existenţa noastră individuală şi din vicierea existenţei celor pe care îi iubim. Meditaţia şi învăţătura Zen ne ajută să ne eliberăm de acest viciu şi să trăim viaţa cu mai mare libertate interioară acceptând că tot ceea ce începe, se şi termină mai devreme sau mai târziu.

Pentru aceasta, a fi „aici şi acum” reprezintă calea. Simţirea şi trăirea în prezent, departe de trecut şi aproape de viitor, reprezintă cea mai eficientă formă de a exista. Despre unele persoane care nu-şi trăiesc viaţa conform acestui principiu, F.Perls (2008, pg.109) afirma că  „(...) mulţi oameni sunt mereu la câţiva centrimetri sau kilometri de prezent. Ei nu se pot bucura niciodată de strădaniile lor fiindcă proiectele lor nu au un corespondent în prezent, în realitate”. Aceasta nu înseamnă că „(...) trebuie să neglijăm complet viitorul (de exemplu proiectele) sau trecutul (situaţiile incomplete); trebuie doar să înţelegem că trecutul a rămas în urmă, că el ne-a lăsat un anumit număr de situaţii incomplete şi că acţiunile noastre trebuie să aibă la bază proiecte, că nu trebuie să le sublimăm sau să ne substituim lor” (ibidem, pg.110).

Practicată din cele mai vechi timpuri, pe măsură ce oamenii primeau sfaturi şi erau ascultaţi de ceilalţi, psihoterapia se poate spune că are o istorie îndelungată, asemenea filosofiei şi practicilor Zen. Deşi cu tradiţii străvechi, cele două filosofii de viaţă vin de pe continente diferite şi, abia în contemporaneitate şi-au făcut simţită prezenţa una pe oaza de geneză a celeilalte.

Când spunem Zen, spunem Japonia. În Japonia, religia este altfel înţeleasă decât în alte zone ale globului. Aici convieţuiesc într-o ciudată interconexiune trei mari categorii de religii: shintoismul - religia autohtonă niponă; budismul - religie de origine indiană care şi-a făcut intrarea în Japonia sub forma influenţelor chineze; precum şi un reprezentant minor al creştinismului. Între acestea, budismul este prima filosofie religioasă introdusă în Japonia, având, prin aceasta, un puternic impact cultural şi filosofic asupra civilizaţiei nipone. Între sectele budiste cu cea mai mare răspândire şi adepţi, se numără şi cea fondată pe filosofia Zen.

Curentul filosofico-religios Zen a cunoscut cea mai largă răspândire în Japonia în perioada evului mediu, când devine „religia oficială” a clasei conducătoare - samuraii.

Numele Zen vine de la pronunţia japoneză a cuvântului chinezesc chan, care se trage de la cuvântul sanscrit dhyāna ("meditaţie" sau „stare meditativă”). Ca stare meditativă statică, Zenul este transmisia exactă a practicii zazen. Este practica posturii şi a respiraţiei corecte, cu corpul şi mintea unificate, abandonând astfel orice idee sau spirit de căutare, detaşat de orice produs al minţii. Particularitatea acestei căi meditative este accederea la experienţa trezirii. Trezirea este o experienţă existenţială, o conştientizare a naturii adevărate a lucrurilor şi o altă manieră de a trăi în realitate. Este aceea stare denumită SATORI. O conştiinţă intuitivă, produsă prin schimbări ale modului de a experimenta realitatea şi prin acumularea acestor schimbări, starea de SATORI este o stare psihofiziologică foarte deosebită, în care corpul şi mintea sunt ambele relaxate. Este o stare bine echilibrată a corpului şi a minţii însoţită de o anumită tensiune în contextul stărilor de relaxare şi împlinire.

Acest scop iniţial al Zen-ului, iluminarea spirituală, denumită la origine SATORI, era considerat a fi în exclusivitate religios. În timp însă, practicile Zen au fost treptat preluate de unele direcţii terapeutice şi incluse în cadrul acestora ca procedee distincte. Astfel, putem considera că în prezent, filosofia Zen are legătură directă cu vindecarea psihologică sau cu psihoterapia.

Prin practica Zen sunt produse fenomene psihologice. Practicanţii Zen observă că personalitatea lor se modifică în direcţii pozitive. Deşi Zennu este un sistem terapeutic în sensul occidental al termenului, prin exerciţiu, starea SATORI conduce la schimbarea personalităţii. Experienţele de SATORI afectează cunoaşterea şi modelele cognitive, modificând astfel modalitatea de a privi lucrurile. Se poate spune că schimbările specifice SATORI pot avea următoarele finalităţi (Shoji Nakamura, profesor, departamentul de psihologie al Universităţii Komazawa, Tokyo, Japonia, apud www.gnspy.org):

• Permit persoanei să se confrunte cu realitatea, să observe realitatea şi să accepte realitatea aşa cum este.
• Produc încetarea vederii lucrurilor dintr-un punct de vedere egocentric şi înlocuirea acestuia cu un punct de vedere altruist sau unul mai cuprinzător.

Practica Zen poate produce asupra personalităţii şi acţiunilor unei persoane următoarele schimbări:

1. Schimbări care se observă în viaţa reală:

- apar resurse interioare pentru a trăi orice clipă cu întreaga energie a persoanei;

- persoana devine capabilă să accepte realitatea aşa cum este; scade tendinţa de a fugi de situaţiile dificile sau de a face orice pentru a le evita;

- apar sentimente de împlinire şi vigoare.

2. Anxietatea şi teama se diminuează. În Zazen emoţiile sunt eliberate şi apare desensibilizarea într-o stare de echilibru dinamic.

3. Devine o obişnuinţă executarea muncilor cotidiene pe baza respiraţiei abdominale:

- executarea funcţiilor fizice este declanşată prin respiraţia abdominală;

- este redobândit echilibrul în sistemul nervos vegetativ;

- sunt întărite şi revigorate funcţiile organelor interne;

- este mărită rezistenţa la stres.

4. Persoana este eliberată de ataşamentul la sine. Energia persoanei poate fi folosită în întregime în acţiuni reale. De exemplu, aceasta se poate observa în tehnicile sportive, în exprimarea artistică, în perfecţionarea comportamentului, în executarea NO (drama clasică japoneză care se dansează) sau în SADO (ceremonia ceaiului).

5. Încetează punctele de vedere egocentrice:

- devine posibil să vezi lucrurile dintr-un punct de vedere mai cuprinzător sau din punct de vedere al altei persoane;

- ideile creative nu vor mai fi restricţionate de un cadru rigid de gândire.

Preluând în tehnicile sale crâmpeie din filosofia Zen, psihoterapia (cu precădere cea de influenţă Gestalt) are, de asemenea, drept scop fundamental trezirea conştiinţei individuale prin creearea acelei realităţi pure şi simple a lui „aici şi acum”, indusă în psihic, dincolo de cuvinte. A.Moreau (2005, pg.12) sublinia esenţa psihoterapiei prin următoarele: „Pentru a conştientiza ceea ce simţi, pune accentul pe aici şi acum. Realitatea palpabilă este prezentul. Ieri reprezintă o realitate trecută. Mâine, o realitate viitoare. Ieri nu mai există, mâine încă nu a venit”.

           Bibliografie

• Dokusho, V.R., Zen are o enormă putere de transformare, în www.psychologies.ro
  
• Moreau, A., (2005), Viaţa mea, aici şi acum. Gestalt-terapia, drumul vieţii, Editura Trei, Bucureşti
  
• Nakamura, S., Practica Zen şi autocontrolul, în www.gnspy.org
• Pearls, S.F. (2008), Eul, foamea şi agresivitatea, Editura Trei, Bucureşti